Stațiunea Lacu Sărat

Stațiunea iși are începuturile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, primele stabilimente fiind descrise de scriitorul Alexandru Vlahuță in România pitorească.

Locul este apreciat din punct de vedere turistic pentru buna sa poziționare în natură și pentru proprietățile curative de care dispun nămolul sapropelic și apa minerală hipertonică, sursa fiind chiar Lacul Sărat.

Lacul, avand o salinitare mare, s-a format pe un vechi curs al Dunării, de care acum este complet izolat. Adâncimea apei nu depășește 1,80 m.

Specialiștii consideră că aici există unul dintre cele mai valoroase nămoluri sapropelice din ţară şi ape cu cea mai mare concentraţie salină, realitate confirmată şi de faptul că, spun cei de la baza de tratament a Ministerului Muncii, „majoritatea pacienţilor încheie cura balneară într-o stare ameliorată”.

Legenda spune că în balta din vecinătatea Brăilei, însuşi domnitorul Vlad Ţepeş şi-ar fi vindecat ostaşii. Se vorbește si despre un incident, în care voievodul a dorit să vadă ce se va întâmpla dacă va ţine un grup de prizonieri turci, obosiţi şi răniţi, în saramură.

Spre surprinderea domnitorului, turcii nu numai că n-au murit după câteva zile de stat în apa sărată, dar chiar păreau că se simt mult mai bine. Aşa a apărut povestea despre proprietățile tămăduitoare ale apelor sărate de lângă Brăila.